Stiri

Monitorizare și implementare

Sistemul de monitorizare a procesului de implementare a Strategiei de dezvoltare teritorială a României se bazează pe observarea dinamicilor teritoriale și raportarea acestora la obiectivele și seturile de indicatori de monitorizare stabiliți prin SDTR.

Acest proces este facilitat de baza de date teritoriale elaborată prin proiectul „Dezvoltarea de instrumente și modele de planificare strategică pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013 și care conține seturi de indicatori pentru niveluri diferite de detaliere teritorială.

Astfel, la fiecare 3 ani, departamentul competent de la nivelul administrației centrale întocmește raportul diagnostic asupra dinamicilor teritoriale. Raportul conține informații detaliate asupra evoluției și tendințelor de dezvoltare a teritoriului național prin raportarea rezultatelor obținute la țintele stabilite prin Strategia de dezvoltare teritorială a României.

O altă componentă a sistemului de monitorizare a procesului de implementare are în vedere stabilirea impactului teritorial al politicilor sectoriale care includ o dimensiune teritorială. Acest instrument reprezintă un element cheie în asigurarea unui proces de planificare integrată prin evidențierea efectelor teritoriale ale diferitelor politici cu un astfel de impact.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007-2013.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.