Stiri
Ce este SDTR?
Strategia de dezvoltare teritoriala a Romaniei este documentul programatic prin care sunt stabilite liniile directoare de dezvoltare teritoriala a Romaniei la scara regionala, interregionala si nationala precum si directiile de implementare pentru o perioada de peste 20 de ani integrandu-se aici si aspectele relevante la nivel transfrontalier si transnational.
Strategia de dezvoltare teritoriala a Romaniei este prevazuta în Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, republicată cu completarile și modificarile ulterioare. Aceasta cuprinde viziunea de dezvoltare a teritoriului national pentru orizontul de timp 2035.
Perspectiva de dezvoltare a teritoriului national are la baza consolidarea pozitiei strategice a Romaniei in raport cu principalele axe de dezvoltare continentale si globale. Acest lucru se va realiza prin valorificarea avantajelor naturale ale teritoriului national si prin proiectarea unei structuri functionale a teritoriului capabila sa sustina o crestere economica durabila.
Urmarind intarirea coeziunii teritoriale, SDTR propune un set de politici de dezvoltare teritoriala axate pe diferite tipuri de teritorii: zone montane, urbane, zone cu specific geografic, etc.
SDTR propune:
- Sustinerea dezvoltarii policentrice a teritoriului national;
- Sprijinirea dezvoltarii zonelor economice cu vocatie internationala;
- Asigurarea unei conectivitati crescute a oraselor mici si mijlocii cu orasele mari;
- Sustinerea dezvoltarii infrastructurii de baza prin asigurarea accesului tuturor localitatilor la servicii de interes general;
- Intarirea cooperarii intre autoritatile publice de la diferite niveluri administrative in scopul asigurarii unei dezvoltari armonioase a teritoriului national.